De ceva timp încoace, ne aflăm în plină mișcare a gândirii pozitive. Este atașată culturii de wellness, o industrie globală de miliarde de dolari care ne vrea, în teorie, binele. Prin mijloacele-i de marketing aferente, ni se transmite că trebuie să gândim, să vorbim și să acționam în mod pozitiv în orice circumstanță, pentru a putea accesa efectele miraculoase ale acestui stil de viată și pentru a fi, în sfârșit, fericiți. Soluție la minut, sau cel mult, de atins în zece pași. Si cum toți suntem atrași de miracole ca scurtături la căile vieții reale, luăm cu lingura.

Ceea ce trebuie să înțelegem, însă, este că gândirea pozitivă nu este un panaceu- și cum nu luăm calciu și magneziu pentru a ne vindeca de  singurătate, nu am putea crede că a ne dedica unui singur mod de gândire ne va ajuta să obținem tot ce vrem, în fiecare aspect al vieții noastre. Dar totuși, ajungem să avem astfel de așteptări nerealiste în dezvoltarea noastră emoțională.

Gândirea pozitivă ca soluție a tuturor problemelor existențiale ale mileniului este o promisiune că va fi bine, pe care avem o reală nevoie să o auzim, într-un climat global instabil. De câte ori nu vi s-a spus că această cale sau cealaltă practică vă va ajuta să trăiți într-o stare de perfectă armonie cu voi înșivă și cei din jur? De  câte ori nu vi s-a oferit o rețetă care vă va duce, garantat, la împlinirea tuturor țelurilor propuse? Câte promisiuni nu vi s-au făcut, de către influencerii de pe Facebook și Instagram, și conferențiarii de dezvoltare personală și inteligență emoțională, că o anumită metodă vă va ajuta să vă îmbogățiți, financiar și spiritual, dar și să slăbiți exact atâtea kilograme câte vreți, de unde vreți și în ce condiții vreți? Toate sunt legate, și totul este posibil dacă gândiți pozitiv.

Cu toate acestea, orice ți-ar spune cercetătorii de oriunde, tu trăiești cu tine și știi prea bine: nu e totul lapte și miere, n-are cum. Iar atunci când nu poți gândi pozitiv pentru că circumstanțele nu o dictează, și nu te simți în stare, deci, să vorbești și să acționezi precum Dalai Lama în scrierile sale, poți simți, adesea, că te auto-sabotezi. Mai mult, ești rapid corectat de alții, uneori înainte să apuci să te corectezi singur: „Nu! Gândește pozitiv!” sau „Nu spune asta! Rămâi pozitiv/ă!”. În esență, conceptul este fantastic iar îndemnarea către el poate fi bine intenționată; în realitate, însă, excesul de pozitivitate duce la reprimarea sentimentelor, a senzațiilor și a experiențelor noastre. Deci, vrei să faci bine și poate ajunge să fie foarte rău.

Este fascinant de urmărit felurile în care oamenii încearcă să își prelungească starea de bine, și să acceseze fericirea perpetuă- deși știința ne demonstrează că specia noastră nu este programată pentru aceasta.

De-a lungul timpului, metodele de a accesa și prelungi starea de bine au evoluat- ne-am îndepărtat de la alcool și droguri, la care civilizațiile apelează de mii de ani pentru a-și modifica starea de conștiență, și ne-am îndreptat, în masă, către cărți de self-help, yoga, meditație dar și diete de tot felul. Bineînțeles, metodele aici enumerate sunt total diferite în ceea ce privește efectele avute asupra sănătății fizice- dar pot suferi comparație, într-o anumită măsură, în ceea ce privește modul în care ne afectează sănătatea emoțională. În toată goana aceasta după fericire, făcută orbește, de multe ori, ne-am distras de la gândurile și sentimentele proprii, ignorându-le, considerându-le neadecvate. Am încercat să le înlocuim cu ce am considerat că ar fi mai bine, în funcție de posibilități, de informația la care avem acces și conform vremurilor în care trăim: azi, aceasta înseamnă o cale spirituală sănătoasă, trasată de specialiști în domeniu. Toate acestea, însă, când singurul specialist în tine ești tu.  

 Psihologii numesc această experiență bypass spiritual: un mecanism de apărare care ne deconectează de la sentimentele și trăirile noastre, ne ține departe de adevăr și ne împiedică să privim imaginea situațiilor cu care ne confruntăm în ansamblu. Pare inofensiv în comparație cu alte mijloace de apărare, dar este de fapt o modalitate prin care ne conectam la lumea din afara noastră, în detrimentul celei lăuntrice. Diferența dintre cele două devine atât de subtilă încât în cele mai multe cazuri, nu o percepem și nu suntem conștienți de ceea ce facem.

Bypass-ul spiritual arată așa: depunem mai mult efort pentru a avea mai mult, în loc să fim recunoscători pentru ce avem; vrem să ajungem altundeva în loc să fim conștienți, pur si simplu, unde suntem; evităm în loc să acceptăm. Este în sine o practică spirituală, dar duce de fapt la reprimarea sentimentelor, iar asta fiindcă de cele mai multe ori nu putem tolera ceea ce simțim sau credem că nu ar trebui să simțim ceea ce simțim. Gândirea pozitivă dusă la extrem aici ne duce: la ideea că gândurile și sentimentele noastre negative sunt neadecvate și trebuie oprite.  

În cazurile mai severe, mulți se pot simți rușinați și vinovați atunci când nu pot gândi pozitiv în circumstanțele în care se află. Încearcă din răsputeri să dea o turnură optimistă situațiilor în care se simt supărați, triști, furioși, frustrați, invidioși, negând astfel calitatea umană a acestor trăiri în loc de a le accepta și a le rezolva progresiv, cu blândețe, empatie pentru propria persoană și prin cunoaștere și înțelegere de sine.  Mai mult, în relația cu cei din jur, mai pot simți și că propria judecata le este pusă la îndoială- fenomenul de gaslighting- iar stările de spirit, gândurile și sentimentele exprimate nu le sunt luate in serios; nici măcar nu sunt ascultați, darămite înțeleși.

Aici este punctul în care pozitivitatea devine toxică- când ajungi să te negi pe tine însuți, iar mediul în care trăiești nu doar te susține în asta, ci te îndeamnă să o faci prin diferite mijloace de manipulare. Principalul mod prin care această toxicitate poate fi combătută este prin optimismul realist- un mod de gândire în care atenția este îndreptată către lucrurile frumoase, care ne fac să ne simțim bine și ne ajută să progresăm, dar care lasă și loc pentru manifestarea realității în care trăim și acceptarea acesteia- o realitate în care, să fim sinceri, va exista întotdeauna durere, traumă, boală, furie, ură, frustrare, angoasă. Doar identificându-le, însă, putem începe să le depășim. Este un mod de gândire mult mai sustenabil decât concentrarea exclusivă pe gândirea pozitivă.

Este important să înțelegem că nu trebuie să fim mai presus decât tot, toți și toate, tot timpul; nu putem fugi mai repede decât ne țin picioarele, dar putem ajunge foarte departe dacă înaintăm chibzuit. Prin natura ființei noastre, avem un sistem de operare care funcționează după reguli bune, unele prestabilite, care implică și durere, și probleme, dar și capacitatea de a le depăși.  Poți fi o persoană spirituală și să ai și zile proaste? Da! Creșterea emoțională nu este despre dobândirea unei anume calități, cum nu este nici despre recompense primite la fiecare pas- este despre capacitatea de a trăi în prezent, oricum ar arăta acesta.

Este necesar să fii cine ești și unde ești. Foarte multe aspecte ale persoanei tale pot fi dificil de înfruntat: poate în tine se ascund răutatea, sau rușinea, sau furia, sau frica, poate singurătatea sau ura. Da, cu siguranța nu vrei să iți amintești de ele în fiecare moment al zilei. Dar atunci când le întorci spatele, ele rămân acolo, așteaptă, cresc și se manifestă în diferite aspecte ale vieții tale. Atunci când te decizi să le privești în față, însă, vei fi uimit să realizezi că nu te vor mânca de viu- pur și simplu vor contrasta cu partea ta luminoasă, pe care o vei aprecia mai mult și care te va ajuta să iți depășești neajunsurile interioare. A deveni responsabil pentru tot ceea ce nu e curat și frumos în tine te va ajuta să fii încrezător în trăsăturile bune care te definesc. Atunci când încetezi să fugi de tine însuți și te hotărăști să te iubești, cu totul, începi să crești cu adevărat pe plan mental și emoțional.
 

Referinte: Dr. Ingrid Mathieu, psihoterapeut și autor al cărții Recovering Spirituality: Achieving Emotional Sobriety in Your Spiritual Practice.